Coafura coreenilor

Deşi originile coafurii coreene nu sunt clar cunoscute, se crede că femeile şi bărbaţii obişnuiau din cele mai vechi timpuri să-şi lege părul cu fire de iarbă ori scoarţă moale de copac. Conform Haedong yoksa (“Istoria Coreei”) de Han Chi-yun (1765-1814), femeile măritate din vremea confederaţiei Samhan îşi purtau părul prins parţial în vârful capului, şi restul în plete pe umeri, iar cele nemăritate purtau părul prins la ceafă.
Picturile murale din Muyongch’ong (Mormântul Dansatorilor), aflat în provincia Jilin, China, ilustrează câteva stiluri de aranjare a părului tipice perioadei Goguryeo (37 i. Hr. - 668 d. Hr.), precum Eonjeun Meori (părul împletit şi rulat într-un coc prins în vârful capului), Pungimyeong Meori (părul prins la spate cu o panglică colorată şi două şuviţe care încadrau figura), Ssanggye Meori (două cocuri mici prinse în vârful capului), sau Chae Meori (o coadă lungă împletită). Picturile murale din Kamsincho’ng (un mormânt din epoca Goguryeo, descoperit în ţinutul Yonggang, provincia Pyongnam din Coreea de Nord), arată o similaritate între stilul coreean al vremii şi coafurile tradiţionale chinezeşti.
Fetele din regatele Baekje (18 i. Hr.- 660 d. Hr.) şi Silla (57 i. Hr.- 935 d. Hr.) purtau Chae Meori, în timp ce femeile măritate îşi prindeau părul în Jjok Meori (un coc prins la ceafă) sau Eonjeun Meori. Toate coafurile erau caracterizate prin faptul că părul era pieptănat cu cărare pe mijloc, şi prins pe ambele părţi ale capului, stil similar cu cel întâlnit şi la vecinii din China.
Coafurile din Coreea confucianistă a dinastiei Joseon (1392 – 1897 d. Hr.) erau influenţate puternic de ideologia vremii: trupul unui copil aparţinea cu totul părinţilor săi, şi a atenta la integritatea sa corporală, inclusiv prin tăierea părului, era considerat ruşinos – părul lung reprezenta practic un semn de pietate filială. Se mergea până acolo încât firele de păr care cădeau la pieptănat erau adunate şi păstrate pentru a fi îngropate odată cu proprietarul lor.
Părul lăsat să crească lung era apoi împletit, prins şi înnodat în coafuri care indicau statutul social al persoanei. Tinerii aveau părul pieptănat cu cărare pe mijloc şi împletit în cozi care atârnau pe spate, prinse cu o panglică colorată (Daenggi Meori – o coadă pentru băieţi, una sau două pentru fete). Odată cu vârsta adultă (definită prin căsătorie, indiferent de vârstele biologice ale mirilor), părul băieţilor era prins cu o panglică, legat strâns într-un coc mic, prins în vârful capului (Sangtu Meori), şi acoperit cu un capişon care trebuia purtat zi şi noapte, atât în public cât şi în intimitate.
Femeile îşi pieptănau părul cu o cărare severă pe mijloc, apoi îl legau într-un conci fixat pe ceafă cu ace de păr (Jjok Meori), sau combinau cocul de pe ceafă cu o coadă lungă, împletită ca o coroniţă şi prinsă cu o panglică (Ko Meori). O altă coafură populară pentru femeile măritate era Eonjeun Meori, în care părul era prins într-un coc fixat în vârful capului, şi uneori îmbogăţit cu meşe sau peruci.
Doamnele din nobilime şi de la palat adăugau la cocul prins pe ceafă o coroană de bucle şi cozi împletite în spirală (Eoyeo Meori), care puteau fi înfrumuseţate şi cu decoraţiuni suplimentare (tteoljam). Pentru ocaziile speciale şi diverse ceremonialuri, coafurile tip Eoyeo erau îmbogăţite cu peruci voluminoase (gache) care ajungeau să cântărească până la 4 kilograme. Interzise în 1788 prin decret regal, perucile au fost înlocuite cu ornamente de lemn vopsit în negru, şi excentricele coafuri Tteoguji Meori au reuşit să supravieţuiască, mai ales în cercurile artistice.
Jjok Meori rămâne cea mai populară coafură coreeana, întâlnită până în zilele noastre : părul este pieptănat cu cărare pe mijloc, împletit într-o coadă care apoi e legată cu o panglică colorată, prinsă la ceafă în coc şi fixată cu un ac mare de păr (binyeo).
Acele sunt produse din varii materiale (aur, argint, jad, lemn, bambus, os etc) şi au designuri deosebite (simboluri ale păsării Phoenix, dragoni, raţe sălbatice, flori de lotus). Întâlnită mai ales în cazul nunţilor tradiţionale, Jjok Meori a fost adaptată vremurilor şi ocaziilor – cocul împletit este asortat la hwarot (haina tradiţională de cununie) şi uneori acoperit de o tocă decorată cu mărgele. Coafurile coreene moderne îmbină influenţele populare cu cele venite din Vest într-un stil fusion care pune în valoare perfect graţia şi delicateţea asiatică.

Ce m-a impresionat cel mai tare e faptul ca unele femei purtau peruci de 5-6 kg care accidental puteau deveni mortale!